Dumitru Dragomir va propune luni FRF-ului ca Timișoarei și Bistriței să li se permită să evolueze și la anul în Liga I. Enervat de reacția lui Mitică, Marius Stan l-a acuzat de subiectivism, cei doi fiind la un pas de bătaie!
Mult-așteptata decizie a Comitetului Executiv al FRF cu privire la situația Timișoarei și a Gloriei Bistrița nu a mai venit. Mircea Sandu a anunțat ieri că FRF nu poate lua nicio hotărâre și a centrat către LPF. Dumitru Dragomir va propune luni ca aceste două echipe să rămână în Liga I, dar un anunț oficial va fi făcut abia pe 20 iunie, la următoarea ședință a CEx!
După mai bine de trei ore de discuții, Mircea Sandu a ieșit în fața presei și a anunțat că nu s-a luat nicio decizie și că mingea se află în terenul LPF-ului. Dragomir a preluat inițiativa și luni va veni cu propunerea bombă: Timișoara și Bistrița să rămână în Liga I, fără dreptul de a juca în cupele europene – în cazul bănățenilor.
Se modifică regulamentul! Retroactiv?
Chiar și așa, surse apropiate federației afirmă că doar echipa lui Jean Pădureanu ar putea scăpa basma curată, bănățenii fiind ca și condamnați pentru că se află sub atenta observație a UEFA. Singura certitudine venită de la Sandu a fost că de la anul sistemul de licențiere pentru Liga I se va simplifica. El dorește ca datoriile către stat să nu mai conteze în acordarea licenței, doar datoriile către propriii jucători, angajați sau alte cluburi urmând să fie luate în considerare. Surse ProSport au povestit că Dumitru Dragomir ar avea în intenție ca această modificare de regulament să intre în vigoare încă de acum, lucru cu care majoritatea nu a fost de acord!
Stan și Dragomir au fost la un pas de încăierare
Primul care a luat atitudine a fost Marius Stan, președintele Oțelului. „Domnule președinte, nu există nicăieri în lume să schimbi regulamentul și să intre în vigoare retroactiv!”. Conform martorilor, șeful ligii ar fi fost iritat de reacția lui Stan, refuzând apoi să-și pună semnătura pe lista cu echipele românești ce ne vor reprezenta în cupele europene, evident fără Timișoara! „Păi, domnule Dragomir, dumneavoastră sunteți președintele LPF sau al Timișoarei?”, ar fi spus șeful Galațiului. Aproape instantaneu, cei doi s-ar fi ridicat de la masă, vizibil nervoși, moment în care a intervenit Mircea Sandu: „Domnilor, suntem la FRF, nu la piață! Calmați-vă!”. Deși, teoretic, are șanse mici în demersul său, Dragomir speră să-l convingă pe Nașu’ că ar fi bine ca Timișoara și Bistrița să nu fie retrogradate. Rămâne de văzut dacă va și reuși!
E păcat că Timișoara nu va mai putea avea echipă în Liga I, dar trebuie ținut cont că de trei ani tot au probleme Mircea Sandu, președinte FRF
Bistrița nu a vrut să înțeleagă situația. Au avut o datorie de doar 100.000 de euro. Jean Pădureanu se putea împrumuta Mircea Sandu, președinte FRF
Până pe 20 iunie, liga trebuie să analizeze situația, să vină cu o propunere și vom vedea dacă poate fi aplicată imediat Mircea Sandu, președinte FRF
Le-am cerut cluburilor să facă publice documentele de licențiere cu probleme Viorel Duru, director de licențiere FRF
Timișoara și Bistrița rămân retrogradate
Până acum, un singur lucru este cert: Poli Timișoara nu va evolua în cupele europene orice ar fi. Mai departe, cel mai probabil, liga va propune modificarea regulamentului competiției interne, urmând ca o echipă care nu primește licență pentru Europa să nu fie neapărat retrogradată, în sensul că vor conta numai datoriile către partenerii de întrecere, nicidecum aspectele de speță financiară. În mod normal, propunerea va fi acceptată, dar nu va putea fi pusă în aplicare decât din sezoanele următoare. Cele două echipe ar putea rămâne totuși în Liga a II-a, pentru că acolo nu este necesară dovada plății taxelor către stat.
Cine promovează în prima ligă?
În continuare, prima ligă ar trebui să aibă parte și de a cincea echipă promovată, pentru că doar Sportul Studențesc a primit licență pentru sezonul următor. Regulamentul însă nu specifică ce decizie trebuie luată în cazul în care două echipe sunt retrogradate și nu există suficiente cluburi din primul eșalon care să le poată lua locul. În aceste condiții rămâne de văzut soluția prin care va ajunge în prima ligă o altă echipă din eșalonul inferior, neexistând vreo specificare în acest sens în Regulamentul FRF.
Scapă doar Bistrița?
Evaziv sau nu, Mircea Sandu a scăpat în declarațiile sale și posibilitatea în care Timișoara și Bistrița ar putea scăpa de retrogradare. „Astăzi, cei care nu au licență nu pot juca în Liga I. Dacă regulamentul se modifică, vom vedea”, a spus „Nașul”, dar și-a schimbat aproape imediat atitudinea: „Noul manual va intra în vigoare pentru sezonul viitor”. Sugestivă a fost însă declarația lui Dumitru Mihalache, șeful Compartimentului Competiții: „În România se poate întâmpla orice!”. Conform unor surse, varianta discutată în culise este să scape Bistrița, iar Poli să rămână în Liga a II-a! „Asta se încearcă acum, dar vom vedea! Cert e că se trage de timp!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER